Ramona Calbeaza

Conacul familiei Mimi (mai nou, odată cu reconstrucția, conacul este denumit și Castelul Mimi este un monument de arhitectură de importanță națională din localitatea Bulboaca (raionul Anenii Noi), Republica Moldova, construit spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Construcția conacului, inițiată din ordinul politicianului basarabean Constantin Mimi, a fost finisată în anul 1900. Arhitectura acestuia a fost preluată din practica franceză. Acest lucru s-a datorat faptului că Mimi studiase viticultura și vinificația la Montpellier, un vinificator prolific care și-a dedicat viața viței de vie, a fondat primul castel vinicol din țară și a dezvoltat una dintre cele mai vestite podgorii. Se consideră că respectivul conac a fost primul „chateau” adevărat din Basarabia. Construit cu două etaje din beton armat (o noutate pe atunci), castelul era considerat un edificiu modern nu doar în ținutul Bender, ci în toată gubernia. Pivnița castelului avea o capacitate de 300.000 litri de vin păstrat în poloboace. În anul 2011 a început renovarea ansamblului arhitectural, care urma să devină un punct de atracție pentru turiști. Odată cu efectuarea reconstrucției, conacul a căpătat și denumirea de „Castelul Mimi”, în cinstea fondatorului său. Cu câțiva ani în urmă, publicului din Republica Moldova i-au devenit cunoscute vinurile Castel Mimi. Într-o perioadă scurtă de timp au reușit să găsească un loc de frunte în preferințele iubitorilor de vin. Povestea vinăriei noastre începe în îndepărtatul 1893. Constantin Mimi, persoana căreia îi consacrăm tot ce avem acum, plantează atunci primii butași de viță-de-vie pe locul care urma să devină legendar peste ani. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el. Deși a trecut peste un secol de la fondarea sa, Castelul Mimi și-a păstrat istoria și tradițiile. Născute în Bulboaca și trecute prin perioade distincte, vinurile au devenit tot mai bune, deceniu cu deceniu. Dragostea și munca pe care ultimul guvernator al Basarabiei a dedicat-o acestei vinării au determinat generațiile următoare să protejeze Castelul de intemperile timpului. CRONOLOGIE 1868 La 2 februarie 1868 la Chișinău în familia lui Alexandru Mimi și Aglaida Vacamei, ambii greci de origine, se naște Constantin Mimi. 1891 La vârsta de 23 de ani, Constantin Mimi moștenește pământurile tatălui său, mai exact: peste 900 desetine de pământ aflate în preajma localității Bulboaca. 1893 Constantin plantează primii butași de viță-de-vie pe moșia sa și începe construcția castelului, acesta fiind momentul când a început istoria de astăzi a vinurilor Mimi. 1897 Mimi absolvește Școala Agricolă Superioară din Montepellier, Franța, unde timp de doi ani a însușit arta cultivării viței-de-vie și metodele franceze de producere a vinului. 1901 Castelul este dat oficial în exploatare. La scurt timp vinurile de aici încep să capete notorietate la diverse concursuri. Cea mai importantă distincție a fost medalia de argint, obținută de Mimi la Expoziția Internațională din Torino, Italia, în 1911. 1914 În vara anului 1914, Țarul rus Nicolae al II-lea efectuează un popas la vinărie. Această vizită îl ajută pe monarh să înțeleagă mai bine vinurilor basarabene și stimulează o creștere a livrărilor pe teritoriul Imperiului Rus. 1917 Constantin Mimi devine guvernator al Basarabiei. Face parte din pleiada personalităţilor care au marcat, prin activitatea lor, destinul țării. 1925 Carol al II-lea, Prințul moștenitor al tronului României, în cadrul unei vizite la Cetatea Tighina, trece pe la domeniile boierului Mimi. Un an mai târziu, Constantin devine director al Băncii Naționale Române. 1940 Castel Mimi trece în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp într-o fabrica de vin, una din cele mai mari din URSS. 1950 - 2000 În vâltoarea evenimentel

Ramona Calbeaza

😍🥰🥰🥰🥰😘😘😘

Ramona Calbeaza

REX 😍🥰🥰🥰

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150 151