Ramona Calbeaza

Hotel Castel Dracula, prima unitate de cazare din România dedicată Contelui Dracula, ridicată în anii `80 în Pasul Tihuţa, care leagă judeţe Bistriţa-Năsăud de Suceava.

Ramona Calbeaza

Cu milioane de ani în urmă pe teritoriul actual al Moldovei se afla Marea Sarmatică, acum însă aici se află o mare de vinuri cu nuanţe variate de gust. Valoarea lor, ca şi a vinurilor spumante "Moldova de Lux" – poate fi apreciată în sălile de degustare, alături de diversele meniuri alese la discreția clienților. Înconjurat de o aură romantică, acest depozit natural de vinuri – cel mai mare din lume – a apărut în galeriile calcaroase la adâncimea de 30-85 metri în anii '70 ai secolului trecut. Vinurile păstrate aici, sunt produse din recolta diferitor ani, între 1986 şi 2019. Spiritul vremurilor de odinioară se resimte în acest oraș vinicol subteran, crescut din tunelurile largi. Galeriile calcaroase naturale cu o lungime totală de 200 km pot fi parcurse cu mașina. Străzile oraşului vinicol subteran, amplasate pe o suprafață de 55 km, sunt pline cu butoaie de stejar, care asemeni unor străjeri stau de veghe dea lungul anilor. Temperatura constantă de 12°C - 14°C și umiditatea relativă de 80% - 85% ale acestui "regat vinicol" contribuie ideal atît la păstrarea rezervelor strategice moldoveneşti, cât şi la descoperirea calităţilor naturale ale vinurilor de elită. Din toate regiunile țării aici au fost aduse vinurile anilor cu cea mai bună recoltă și au fost stocate pentru învechire. La acest moment ÎS CVC „Mileştii Mici” dispune de cca 135 ha viţă de vie proprie. Astăzi "împărăţia subterană" provoacă emoţiile vizitatorilor ca şi odinioară. Fericiţilor care au ajuns aici, li se oferă posibilitatea de a călători pe bulevardele umbrite şi pe străzile cu şiruri lungi de budane pline cu vin. Pot vizita „Colectia de Aur” descoperind frumuseţea cazelor ninse, în care sunt aranjate cu grija sticlele prețioase. Acoperite de atributul vechimii – pânza de păianjen și praf cărunt – ele atrag, aidoma unui magnet, privirile. Şi ca trecerea în alt timp sa fie mai emoționantă, tuturor doritorilor li se oferă harta galeriilor de vinuri, sigilată cu ceară roşie. Iar cei ce vor să se reîntoarcă, pot procura cîte o sticlă cu vin de colecție, eticheta căreia reprezintă harta galeriilor subterane. De unde pornește renumele vinicol al Moldovei? Cu convingere deplină se poate afirma: de la "Colecția de Aur" MILEȘTII MICI. În ea se păstrează circa 1.5 milioane de butelii de vinuri armonioase, datînd din perioada de înflorire a vinificaţiei moldovenești. "Pinot", "Traminer", "Muscat", "Riesling", "Feteasca", "Dnestrovskoe", "Milestskoe", "Codru", "Trandafirul Moldovei", "Auriu", "Cahor-Ciumai", ”Marsala”,” Utreneaia Rosa”, ”Nejnosti” etc. Toate sunt fabricate în strictă conformitate cu tradițiile vechi moldovenești, sunt lăsate pentru maturare într-o atmosferă de liniște și tihnă. În fiecare picătură a acestora se resimte focul soarelui și forţa sevei pământului.

102  

3  
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150 151