Elementul vedetă al fructelor de cătină este vitamina C, aceasta fiind prezentă în cătină într-o cantitate de 10 ori mai mari decât în citrice. De altfel, fructele de cătină sunt renumite pentru conţinutul lor deosebit de ridicat în vitamine, în special vitaminele A şi C. Fructele de cătină conţin şi vitaminele E, B1,B2, PP; flavonoide (vitamine P); proantociani, pectine, fitosteroli, acizi graşi de tip Omega, catehină şi acizi triterpenici. Astfel, datorită acestor elemente, cătina este considerată un bun susţinător al sistemului imunitar, un excelent antiinflamator, cicatrizant şi antibiotic. În plus, cătina conferă vitalitate organismului şi protejează celulele şi ţesuturile împotriva stresului oxidativ.