Mihaela Potosca

Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane sau mai mult de doi parteneri (în țările care recunosc poligamia) s-au decis să întemeieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun. Prin actul căsătoriei se creează o relație de rudenie între familiile persoanelor implicate. Căsătoria este o instituție în care relațiile interpersonale, de obicei, intime și sexuale, sunt recunoscute într-o varietate de moduri, în funcție de cultura sau subcultura în care se petrece. O astfel de uniune, de multe ori formalizată printr-o ceremonie de nuntă, poate fi, de asemenea, numită căsătorie. În anumite țări și persoanele de același sex se pot căsători din punct de vedere legal.❤❤💍💍💍😊🥰🥰💜💜💍💍💍

Mihaela Potosca

Strugurele este fructul (numit bacă) viței de vie. Strugurele este unul dintre cele mai cultivate fructe din lume, cu 68 milioane de tone produse în 2010, în urma citricelor (124 milioane de tone), bananelor (102 milioane de tone) și a merelor (70 milioane de tone).[1] Strugurii apar în formă de raceme (ciorchini) compuse din multe boabe, care sunt denumite în botanică bace, de dimensiuni mici și de diferite culori.😘😘😘🤩😍😍🦋🦋🦋

Mihaela Potosca

😋😋😋😋💙💙🦋🦋🦋

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150 151 152 153 154 155 156 157 158 159 160 161 162 163 164 165 166 167 168 169 170 171 172 173 174 175 176 177 178 179 180 181 182 183 184 185 186 187 188 189 190 191 192 193 194 195 196 197 198 199 200 201 202 203 204 205 206 207 208 209 210 211 212 213 214 215 216 217 218 219 220 221 222 223 224 225 226 227 228 229 230 231 232 233 234 235 236 237 238 239 240 241 242 243 244 245 246 247 248 249 250 251 252 253 254 255 256 257 258 259 260