MIRELA NIMIRCEAG

Founder Junior

Atat de frumos

2021-04-11 09:24:21

“A binecuvântat Dumnezeu toată creația Lui.

A binecuvântat ființele din ape, de pe uscat sau aer, a binecuvântat plantele și pe OM ....cât și forțele care să ne fie susținătoarele vieții: Aerul, Apa, Focul și Pământul .

Toate sunt deja binecuvântate.
Toate sunt în Cuvântul Lui.
Toate și noi toți avem Legi de funcționare.

Că există și încălcări ale Legii...da, există. Și atunci apare Balanța, echilibrul perfect al lui Dumnezeu pentru a restabili armonia divină.
 E mai presus de înțelegerea noastră! Să nu încercăm să înțelegem totul, să nu etichetăm totul! 
Însă această Balanță funcționează permanent pentru a readuce Armonia Lui întru Legile Lui.

PĂMÂNTUL ne binecuvâtează la rândul său lăsându-se transformat de Soare și plante în hrană,
AERUL ne binecuvântează pe noi purtând pe aripile sale însăși viața respirației divine
APA ne binecuvântează prin curățare, reorganizare a informatiilor celulare,..
FOCUL ne purifică, ne înălță, ne dă scânteia ...iubirii.

Toate lucrează după Cuvântul Lui,
dăruindu-se pentru toată cealaltă creație a Lui și, dăruindu-ne nouă celorlalți necondiționat Darurile divine primite de la Dumnezeu-Tată.

Toate ne "suportă", toate ne acceptă tăcut chiar și cu toate încălcările de Lege pe care omul a ajuns să le facă datorită îndepărtării de Dumnezeu, toate ne dăruiesc în continuare Darurile lor și ne susțin viața.

Noi, ca oameni pe cine și ce binecuvântăm azi, acum, în această clipă?

Mulțumim noi AERULUI care ne umple plămânii de viață și creația Lui nevăzută (mirosul florilor, energia nevăzută din el,..)?
Mulțumim noi APEI care ne curăță, ne construiește, restructurează?
Mulțumim noi PĂMÂNTULUI care ne suportă toate mizeriile și la propriu si la figurat? ...și cu toate astea ne mai și hrănește....
Mulțumim noi FOCULUI purificator? Căldurii ce ne înconjoară? 

Noi....Mulțumim? 
Suntem recunoscători? 
Ca oameni sau OAMENI, le binecuvântăm la rândul nostru pe toate cele care ne sunt dăruite ? .....sau nici nu le mai recunoaștem darurile pentru că noi, "ca specie măreață cu conștiință"  de pe acest pământ ....ne-am îndepărtat de la scopul creării noastre: acela de a fi OM?

Pe cine sau ce putem binecuvânta Acum?

Recunoștință.

Uleiurile recomandate si emotiile pe care lucreaza:
 Manifestare, inspiratie, receptivitate, ascultarea vocii interioara, deschidere spre noi posibilități , conectare cu divinitatea:

Helichrysum – determinare, transformare, perseverenta

Frankincense –
 intelepciune, conectare cu Divinitatea, deschidere spirituala

Vetiver – organizare, impamantare, constientizare si conectare emotionala

Spikenard – lacomie, pace, rezistenta, a vedea sensul profund al vietii lor, manifestarea gratitudinii

Lavender – calm, linistirea mintii, teama de constrangeri, sinceritate emotionala.

Cassia – curaj, descoperirea potentialului real, eliberarea de control

Clary Sage – discernamant spiritual, viziune clara
Frankincense – adevarul suprem, vindecarea sufletului, abundenta

Lemongrass – pentru simplitate, pentru a trece mai usor peste deceptii, pentru curatarea energiilor negative si eliberarea de poveri sufletesti

Oregano – smerenie, detasare, pentru eliberarea de nevoia de a avea mereu dreptate, pentru spiritualitate si deschiderea fata de lectiile vietii

Wild Orange – abundenta, creativitate, fluxul de energie, deschiderea inimii pentru a primi tot ceea ce ofera viata

Wintergreen – pentru eliberarea de control, pentru increderea in fortele divine si accesul la intelepciune, detasare fireasca, fara lupte si suferinta inutila

Ylang Ylang – reconectarea cu inima si cu inocenta copilului interior, cu cunoasterea veche a sufletului, pentru vindecare, alinare, bucurie

Blenduri: Arise, Cheer, Console, Elevation, Forgive

#lovedoterra
#cunoastereaesteputere"

3  
45