❤️

Uneori uitam cat de sensibili si vulnerabili suntem in fata sentimentelor. Desi noi credem ca am invatat din lectiile trecute si suntem siguri ca am devenit mai puternici si mai rationali, s-ar putea sa ne inselam.

In fata emotiilor si a sentimentelor, ne pierdem. Ne pierdem ratiunea, regulile atat de bine pregatite, ne schimbam planurile si prioritatile si ajungem sa lasam totul sa se invarta in jurul unei relatii. Atat de usor ne pierdem in visare si ne planificam/imaginam fiecare etapa a relatiei, o sufocam inainte sa inceapa sau chiar imediat ce a inceput.

De teama de a nu rata o astfel de senzatie, de experienta devenim mai posesivi, mai gelosi, mai suspiciosi despre orice. Iar increderea, .....ah increderea se castiga atat de greu, dupa multe „probe” care sa ne arate ca tot ce spune, ce gandeste e adevarat si sincer.

Dar oare de ce se intampla toate aceste lucruri care nu fac altceva decat sa limiteze o relatie, sa o restictioneze, sa o sufoce si sa o transforme intr-o „proprietate”?.  Cred ca este posibil ca aceste situatii sa se intample de la bagajul stocat in mintea noastra, de la experientele trecute dar si de la o pauza lunga intre relatii. Tind sa cred ca suntem construiti din sentimente, din afectiune, din complimente, iar atunci cand simtim ca suntem privati de aceste lucruri ne agatam atat de tare de oameni, mai mult de cat ne putem imagina.

Si mai e si teama, panica aia ca relatiile sunt atat de complicate, ca totul se schimba, ca nu e numai lapte si miere si ca tot timpul e un el care iubeste mai mult sau invers o ea. Mai sunt si exemplele nefericite din jurul nostru care nu fac altceva decat sa ne contureze ca toate relatiile sunt sau vor fi naspa la un moment dat, ca totul este trecator si ca nu exista acea compatibilitate la care cei mai multi dintre noi am visat. Si atunci la primul sentiment de atentie mai diferit, de afectiune, in acel moment in care emotiile sunt stangace, fluturii apar in stomac iar gandurile sunt indreptate inspre el/ea, te agati. Te agati de o iluzie, de un om, de o speranta ca poate tu esti mai norocos/a si la tine o sa fie altfel.

Mai repede decat iti poti imagina te atasezi de un om, de un moment si iti doresti sa nu mai plece, sa ramana acolo langa tine si sa-ti indeplineasca toate asteptarile, pentru ca da, frica de singuratate e destul de greu de acceptat mai ales dupa o anumita varsta.

E frumos sa te indragosesti, sa simiti, sa vibrezi, sa simti cum stralucesti, dar cel mai bine ar fi sa nu grabim procesul, sa nu sarim peste etape si sa nu ne insusim cu drepturi de proprietate o persoana. Sa invatam sa ne bucuram mai mult de experiente, sa avem rabdare, sa fim prezenti sa vedem realitatea asa cum este si sa nu o creionam noi diferit in imaginatia noastra. Atat cat ne este permis de situatie sau conjunctura, sa iubim sincer si curat, autentic si profund....

Oare am stat vreodata sa ne gandim ce cautam defapt intr-o relatie?

Care sunt lucrurile care ne dau forta sa trecem peste greseli si defecte? si ce ne face sa iubim neconditionat o persoana?.

Devenim mai puternici atunci cand suntem sustinuti si incurajati. Cand sentimentele si emotia sunt combinate cu intelegerea, rabdarea si timpul acordat.

Iubim persoanele care ne completeaza, care reusesc cu lejeritate sa ne dea aripi, care ne arata cat de importanti suntem in viata lor. O persoana care iti ofera timpul ei si care reuseste ca in momente importante sa te puna pe primul loc, demonstreaza devotament si interes.

Oamenii cauta sa fie intelesi, sa fie ascultati, sa imparta atat bucuriile cat si tristetile, un sprijin care sa-i ridice din butoiul cu melancolie si totodata pasiunea si energia care sa-i faca sa mute muntii din loc.

Ne indragostim de persoane care stiu sa ne arate afectiunea, care stiu sa ne faca sa ne simitim mai speciali si care se gandesc la un bine comun si nu la cel propriu.

Asa vad eu ....relatiile sunt un amestec de iubire si teama....Poate gresesc?!😉

.......