#Eva&Ella1 Eu sunt apa, tu ești țărmul Eu sunt albul, Tu ești negrul Dar să tinem cont... Apa întotdeauna lovește țărmul Iar albul este acoperit De negrul întunecat. EVA HILL Astăzi, este o zi însorită deși este Decembrie . Îmi dau seama de razele soarelui ce pătrund în cameră mea micuță și îmi încălzesc porțiunile de piele pe care mi le atinge. Veșnicele mele draperii cu flori de un roșu aprins nu pot împiedica lumina să între în cameră iar ochii îmi sunt atât de obosiți. Tot ce vreau este să dorm fiindcă aseară am pierdut timp scriind la noul meu roman. De fapt am investit timp nu am pierdut dar chiar și așa, sunt foarte obosită Mă dau jos din pat, cu greu fiindcă simt cum toate oasele îmi trosnesc și mă așez în fata oglinzii. Din nou mi se întâmplă Privesc la fața palidă, ochii umflați și îmi amintesc iarăși de momentele alea groaznice. Se aud bătăi în ușă și tresar apoi îmi aruc privirea ușor către ea. Mama își face apariția cu o tavă plină de mâncare dar aproape o scapă din mână când mă vede. -Nu , nu îmi spune că ți se întâmplă iar Aceasta pune tava pe dulapul din lemn poziționat foarte aproape de ușă și vine la mine pipăindu-mă. -Eva, trebuie să mergem la doctor. -Mamă, termină mi s-a mai întâmplat odată și mi-am revenit în câteva zile ca prin minune. Nu trebuie să te îngrijorezi, ii spun încercând să o liniștesc. Aceasta începe să plângă, era în zadar tot ce ii spuneam, știa ce s-a întâmplat în urma cu 5 ani. Acum 5 ani eram aproape să mor și totuși nu aveam nici o boală, absolut nimic. Pentru doctori am rămas o enigmă. Slabisem în acea perioadă de 2 săptămâni vreo 9 kg, biata mea mamă era disperată să vadă cum copilul ei se usucă pe picioare fără nici un motiv. -O să îmi revin, ii spun din nou zâmbind scurt. II privesc chipul și nu îmi vine să cred cât de mult a îmbătrânit, mai ales de când tata s-a dus. Ridurile de sub ochi, din jurul gurii, cearcănele adânci o făceau să pară mult mai bătrână decât este, traiul greu și suferințele și- au pus amprenta pe întreg corpul. E slăbuță și micuță dar în ciuda acestui fapt, e mereu ca o furnicuță făcând una alta. Revenind la starea mea, de data aceasta nu mă mai simt atât de moleșită și lipsită de viață, e puțin diferit de parcă boala a revenit fără forță. -Mă duc să îți fac o supă, ceva.. Orice. Nu știu. Spune mama cu un tremur în voce. E speriată, îmi pot da seama din felul în care își freacă mâinile. -Mamă, lasă supa. Crede-mă nu o să mi se întâmple nimic. Eu ies cu Jessica, trebuie să îmi caut un alt loc de muncă. -Acum te gândești la asta Eva? Se apropie de mine și îmi da parul după urechi analizând-mi chipul. -Mamă, doar nu o să stau aici plângându-mi de milă. Știi foarte bine ce au spus atunci doctorii. Nu am nici, analizele toate au ieșit perfecte, e doar o stare mamă. Trebuie să treci peste frica asta. Ok? II zâmbesc și cu o mână ii mângâi chipul palid. Renunță la un moment dat fiindcă știe că nu mă poate convinge, de mică am fost încăpățânată. - Și chiar nu înțeleg de ce te-a dat afară de acolo, muncești de 3 ani și erau atât de mulțumiți de tine. Spuse încercând să schimbe subiectul. Îmi dau ochii peste cap când îmi amintesc de dobitocul de MARCK, fostul meu patron pe care l-am slugărit ca o proastă apoi m-a dat afară fără nici un motiv. -O să îmi găsesc alt loc mamă, nu este singurul restaurant și oricum nici nu mă plătea foarte bine pentru munca pe care o făceam. - Ai dreptate fata mea, spuse aceasta și îmi mângâie ușor obrazul. Trag pe mine rapid jeanșii ce erau pe scaunul de lângă pat plin cu haine, niște adidași și un tricou simplu alb apoi îmi iau g

https://www.cam.tv/radupopescu/blog/beneficiile-yoga/PID14D0FB?shun=andreearobert

Busteni

1