Picături Vii.dōTERRA

Vino în echipă mea 😘

Picături Vii.dōTERRA

Vino în echipă mea 😘

MARTURIE

2021-01-19 12:40:07

Azi iti povestesc despre Rabdare. Bunica mea avea o vorba: “Rabda, inima si taci, ca pamantul care-l calci“.

Si mult timp am crezut asa, ca a avea rabdare e totuna cu a indura, a strange din dinti si a inghiti, in special durerea. Pentru ca experienta bunicii mele in aceasta viata a fost una presarata de nenumarate dureri crunte, trecand prin ramanerea vaduva la 20 de ani, razboi, lasarea casei si a intregului avut si fuga de prigoana sovietica, apoi cea comunista, lagarul socialist al anilor '65-'89 si cine mai stie cate. Dupa cum banuiesc ca au avut parte multe dintre bunicile noastre.

Dar sa revin la rabdare. Ajungem adulti in cartea de identitate si in multe aspecte emotionale ramanem copii, uneori foarte mici. Ti s-a intamplat vreodata sa simti (si chiar sa spui) "mor de nerabdare" sa merg undeva, sau sa fac ceva, sau, sau...? Ti s-a intamplat vreodata, daca ai mers la cursuri de dezvoltare personala sau terapie, sa primesti niste raspunsuri dureroase si totul sa se rascoale in fiinta ta, sa-ti zici ca "uite, am lucrat cu mine si degeaba! Ia uite in ce hal sunt acum! Mai bine nu ma apucam sa scormonesc.."? Asta e nerabdarea de copil, copilul care nu stie sa-si contina emotiile si "da pe-afara", tropaie, striga, tipa, te trage de mana, haide odata!

Ceva timp in urma, o doamna minunata mi-a spus:"Miscarile sufletului sunt lente... Daca iti respecti sufletul, te respecti pe tine". Rabdarea vine din partea sanatoasa a noastra, pe care toti o avem negresit. Rabdarea vine din intelegerea profunda si acceptarea ca toate lucrurile au un anume ritm in lumea asta, chiar si fiintele au ritmuri diferite si unice de crestere, de inflorire, de stralucire. Si au aceste ritmuri indiferent daca le accepti sau nu. Cum ar fi sa incerci sa "tragi de par" un puiet de copac sa creasca mai repede? Cum ar fi sa amesteci ingredientele de cozonac si sa-l bagi imediat la cuptor? Cum ar fi sa zici ca e gata otetul dupa 6 luni de fermentare, cand lui ii trebuie cam 3 ani?

In momentul in care ajungi sa intelegi cu inima toate astea, te vei aseza stabil si lin in propria fiinta si te vei simti usurata, ca si cum ti-ai fi dat o haina grea jos de pe umeri. Pentru ca nerabdarea e o rezistenta, o rezistenta in fata Vietii, si ca orice rezistenta, consuma energie multa, se incalzeste, frige, doare, epuizeaza.

Te invit sa-ti faci un cadou prin a te gandi din aceasta perspectiva la ritmul si rabdarea ta, si sa iti iei ca sprijin pentru intarirea partii sanatoase aliatii de nadejde: uleiurile esentiale de Frankincense, de Myrrh, de Geranium si de WildOrange pe care sa le aplici zilnic in jurul buricului.