ÎN MIROS DE SÂNGE-APRINS... Trec fiori prin umbra palmei cu o temere-n amprente Că nu-ți voi mai rosti în șoaptă cât de sfântă poți să fii Iar amurgul dimineții nu-mi va mai atinge ochii Cu chipu-ți prea mult angelic, plin de vremi incandescente... Ai secat fluvii cu lacrimi, plâns-ai chiar și Dunărea Dar ți-au fost alături sfinții și-au vărsat durerea ta Într-un colț de Mare Neagră unde-n veci ea va uita Suferința de-odinioară, ce tăcut te urmărea... Am visat că nemurirea se ascunde-n TU și EU Frunzele-n plină cădere, lângă-un lac, într-o pădure, Coapsele-ți, lumina Lunii... stele ce vin să conjure Îngerii cântând la harpe, draci spărgând un minereu O să-ți las o amintire ce-ți va fi pedeapsa vieții În miros de sânge-aprins să adulmec cum exiști Liniștea din trandafirii-ți e doar setea celor triști Când îmi uit singurătatea și mă las în pragul ceții... GDC.